De ce o iubim pe Betty

Poate vi se pare exagerata prezenta catelusei noastre in fiecare postare, plimbare, povestioara, etc. Astazi, mai mult decat oricand mi se pare firesc sa va explic de ce o iubim asa de mult pe Betty. Ea s-a nascut in luna in care s-a nascut tatal sotului meu (august) dar in anul in care el a murit rapus de cancer. Coincidenta a fost ca dupa doi ani si fostul ei stapan a murit de cancer iar ea a ramas in casa doar cu o batranica bolnava care nu o putea ingriji si cu 5 catelusi mici ca niste soricei. Am adoptat-o noi pentru ca nimeni nu o vroia. Nu cred ca o sa uit seara aia niciodata! Am primit catelusa, cina ei alcatuita din gheare de pui si o cutie de pantofi in care erau catelusii atat de mici ca nu aveau nici ochisorii deschisi. Dupa zece zile (cam asa) i-am dus la mama-soacra la tara pentru ca in apartament erau greu de ingrijit. Ce grea a fost despartirea! Ne privea cu ochii ei mari si frumosi de parca intelegea totul. Dupa ce puii au crescut am luat-o la noi si nu ne-am mai despartit de ea niciodata. Nu pot sa nu spun ca e greu. Ea e delicata, nu se murdareste prea tare afara si in casa e foarte cuminte dar totusi trebuie plimbata dimineata si seara iar in concediu mereu e o problema pentru ca trebuie sa gasim o gazda care primeste si animale.
Dar... astea sint singurele inconveniente. Pe masura ce am convietuit impreuna ne-am atasat atat de tare de ea ca a devenit o parte din noi. Are un fel minunat de a se bucura ca ne vede, de a ne atinge cu labuta daca vrea sa ne jucam sau de a ne linge pe nas cand nu sintem atenti (in semn de afectiune).
Sa revin totusi la ideea de baza: astazi mai mult decat oricand simt nevoia sa va explic de ce o iubesc pe Betty. De cateva zile observ in diferite forme si grade mizeria umana. E perfect adevarata zicala conform careia nu poti cunoaste caracterul unui om pana nu il vezi la conducere dar eu cred ca de asemenea caracterul unui om se poate vedea in momente de restriste cum ar fi nenorocita asta de criza financiara in care ne zbatem cu totii. Am luat o decizie importanta in ceea ce priveste viitorul meu fara sa stiu in momentul asta daca decizia e corecta si ma va ajuta dar m-am hotarat sa nu dau inapoi si drept urmare de cateva zile sint mai calma si mai determinata. Cu siguranta nu imi e teama de viitor dar nici nu mi se pare un act de curaj ceea ce am facut. Mai degraba e rezultatul unei cedari psihice.
Ceea ce vreau eu sa va spun e ca Betty a noastra e cu mult mai buna decat majoritatea oamenilor pe care i-am intalnit in ultima vreme. Ea, cu sufletul ei de caine, e incapabila sa faca rau cuiva pentru a-i fi ei bine. Ea nu stie ce e prefacatoria si nici minciuna. E pura ca o lacrima.
Betty merita toata dragostea noastra si ceva in plus!!!!