marți, aprilie 27, 2010

Puterea obisnuintei


Astazi a fost pana de curent in centrul orasului (anuntata in ziarul local) motiv pentru care la pranz am primit liber de la birou!!!  Oau, n-am mai avut o dupamiaza libera de nu stiu cand...ma gandeam eu. Ce sa fac? M-as fi putut plimba pe strazi, as fi putut colinda prin magazine... mi-era dor si de o inghetata... pana la urma din toate astea n-am ales nimic. Am plecat catre casa iar acasa ce credeti ca am facut? am gatit (si inca mai am ceva in cuptor deci pot spune ca gatesc in continuare). Pe principiul "Eu cand vreau sa fluier, fluier" am facut:
- Ciorba de perosoare
- Ciorba de loboda
- Varza a la Cluj
- Mancare de dovlecei
Iar acum in loc de relaxare ce fac? Postez pe blog...
Dar va arat numai cum s-a transformat naturain doua saptamani si apoi ma duc sa vad "Dorian Gray".





o ocheada in curtea vecinului (stiu ca nu-i frumos dar imi plac lalelele lui la nebunie)

 bine... si ale mamei imi plac mai ales ca le-a plantat sub visin si acum par ca au rasarit din zapada:

O sa revin cu retetele in imagini. Pana atunci va doresc numai bine!

miercuri, aprilie 21, 2010

De la tara... din nou

De mult n-am mai avut o iarna atat de grea si o primavara atat de capricioasa. In ciuda lor parca, natura renaste iar eu incerc s-o surprind si s-o pastrez in suflet:




V-am spus ca la noi e obiceiul ca in ziua de Paste sa se puna o brazda cu iarba la intrarea in casa. Ei bine, pentru prima oara de cand ma stiu iarba pusa de mama nu s-a ofilit. De obicei palea dupa o zi si era normal sa fie asa dar cea de anul asta arata grozav si dupa o saptamana. Acum e usor ingalbenita dar se afla in acelasi loc...

Si  la final ca sa-mi motivez cumva oboseala si lipsa de timp trebuie sa va spun ca aproape toata casa de la tara e transformata in santier. Doar o camera e finalizata dar pentru o vreme "functioneaza " ca depozit. Se vad insa schimbarile.

Sa aveti o saptamana usoara cu spor in toate!

marți, aprilie 20, 2010

Friptura de vita


Nu mai am timp de nimic!!! Gatesc rar si pe fuga, sunt mai mereu obosita, vremea de afara ma deprima...

Ma ajuta mult reteta de fata pentru ca nu necesita mult efort iar friptura rezultata merge bine la sandwich-uri: o alternativa minunata pentru burgeri, plescavite sau altele asemenea.

Carnea se fasoneaza (bucatile trebuie sa fie asa ca in imagine: potrivit de groase si lungi). Se ung bucatile de carne cu mustar, grasime si se condimenteaza cu ierburi aromate si boia dulce de ardei (ori cu ce va place mai mult in combinatie cu vita):

Se pune tava la cuptor mai intai la foc mare pentru a prinde crusta. Se intoarce friptura pe toate partile. Se stinge cu vin (aici e obligatoriu sa alegeti unul cu "clasa"):

si se reduce intensitatea focului din cuptor. Lasati sa se patrunda bine. Dupa ce se raceste putin  o puteti felia. Serviti cu salate de sezon!  Friptura se poate imbogati cu sos ragu (caz in care trebuie sa puneti in tava  la cuptor si cateva legume) sos alb sau orice va trece prin cap.
Eu de ex. am adaugat peste ea ceva parmezan:
 
Pofta buna si serviciu usor!


miercuri, aprilie 14, 2010

Pască fără aluat

Anul ăsta am încercat ceva nou: pasca fără aluat. Reţeta am gasit-o la Edith şi deşi conţinea un plic de praf de budincă (pe care o urăsc) am respectat-o :D

Ingrediente
  • 800 gr branza de vaci (eu am avut urda dulce)
  • 5 linguri faina
  • 1 plic de praf budinca de vanilie nepreparata (pe care am aflat ulterior ca o putem înlocui cu lapte praf)
  • o lingurita de praf de copt stins cu lamaie
  • 200 ml smantana grasa, 25%
  • 5 oua
  • 12 linguri zahar
  • coaja de lamaie, zahar vanilat(cam 5 pliculete)
  • 100 gr stafide(cam o mana)
MDP
Brânza se pune într-o sită inoxidabila la scurs. Gălbenuşurile se separă de albuşuri, albuşurile se bat spumă iar gălbenuşurile se amestecă cu zahărul, faina, brânza, aromele, praful de budincă, etc Se adaugă albuşurile bătute spuma şi stafidele, se pune totul la cuptor într-o formă tapetată cu hârtie de copt.


E uşor bronzată din cauza cuptorului meu... dar a fost supergustoasă!

 Poftă bună!

luni, aprilie 12, 2010

Colacei cu lapte


Pentru noi au fost colacei, pentru voi pot fi minifranzelute, cornuri sau chiar paine.

Ingrediente (noi am folosit cantitate dubla):
  • 1 kg faina
  • 30 g drojdie proaspata
  • 1 lingurita zahar
  • putina sare
  • 3 linguri ulei
  • 550 g lapte (sau apa in amestec cu lapte, dupa cum v-ati facut piata)
MDP:
Se cerne faina, se amesteca cu laptele caldut, drojdia inmuiata cu zahar , sarea si uleiul. Se framanta totul pana ce aluatul se desprinde de vas si de maini. Se acopera si se lasa la crescut
Secret!  aplicat de mine si la cozonaci pentru a scurta timpul de dospire: vasul cu aluat se acopera cu un servet si apoi cu o perna. In felul asta va dospi repede si frumos ;)


Din aluatul crescut se formeaza cu mana unsa cu ulei mici bile de aluat care se pun in tava de la aragaz si se cresteaza cu o foarfeca.

Se lasa din nou la dospit pentru o jumatate de ora la cald.

Se lasa la cuptor pana se rumenesc frumos si se savureaza cu orice va cade in mana: unt, pate de ficat, gem, etc
Pofta buna!
 P.S. Ador cartile vechi de bucate! Reteta de fata e inspirata dintr-o carte scrisa de Didi Balmez si tiparita in 1978.

duminică, aprilie 11, 2010

Drobul nostru cel din fiecare an...



Cantitatile exacte nu le stiu, mama mea il face din ochi.
Organele de miel (la care am adaugat carne macra de vita si ficat de porc) se fierb intr-un tuci plin cu apa bine condimentata din care nu trebuie sa lipseasca foile de dafin si piperul boabe. Dupa ce au fiert se scot pe un platou, se lasa putin sa se raceasca si  se toaca bucatele mici.

  • Se culege din gradina verdeata (ceapa, usturoi, patrunjel, etc)
  • Se curata si se toaca si aceasta
  • Cateva bucati de paine se pun la inmuiat in lapte
  • Painea se stoarce si se amesteca cu verdeturile si cu carnea
  • Se mai adauga oua proaspete (cate va lasa inima) si nota personala : marar la otet
  • Se mesteca totul cu ajutorul unui linguroi de lemn
  • Se pune in tava prapurele de miel (noi am pus si hartie de copt in prealabil)
  • Se toarna amestecul de carne si se acopera
  • Se lasa la cuptor pana se rumeneste bine.
Cei care doresc sa serveasca un drob mai picant pot sa guste amestecul crud si sa-l condimenteze. Noi n-am mai adaugat nimic in plus.


joi, aprilie 08, 2010

Sumarul unui Paşte reuşit

...pe care l-am petrecut cu rudele.
Sâmbătă la mama si impreună cu ea am pregatit colacei, drob, ciorbă de miel la tuci, dulciuri, friptură, etc si am plecat la Inviere.
Am respectat obiceiul de a aseza o brazdă lângă treptele de la intrarea in casa pentru a păşi peste ea la întoarcerea de la biserică.
Am luat Lumină, Paşte, am ciocnit oua, am aprins lumânarele şi am tămaiat bucatele pe care apoi le-am împarţit, ne-am ospătat si am plecat la drum...
Am făcut câteva popasuri pe la rude si ne-am oprit in Mehedinti, la mama-soacră.
Aici s-au încins grătarele (cumnatul meu le-a incins, haha) si a pocnit şampania. Ne-am bucurat de vremea bună, de corcoduşii înfloriţi şi in general de orice am intalnit :))





Un singur defect au avut sărbătorile astea, au trecut prea repede.

vineri, aprilie 02, 2010

DE PAŞTI


 

Dragii mei oaspeti,

noi ne pregatim pentru o sarbatoare cu multi kilometri. Mi-am pierdut noaptea facand cozonaci  iar astazi trebuie sa coc pasca, sa mai fac ceva cumparaturi, bagaje si multe altele... deci n-o sa mai am timp pentru blog in orele care mai sunt pana la Sfintele Pasti. 

Va doresc tuturor sa va bucurati de LUMINA SFANTA A INVIERII, sa aveti in suflet doar speranta, pace si dragoste iar Domnul sa va apere de toate relele!


Va dedic cu aceasta ocazie versurile unuia din cei mai mari poeti contemporani: Adrian Paunescu
  
PSALM DE PAŞTI


Ce bine mi-e a-ţi recunoaşte
Ştergarul alb de in la porţi, 
Te-ai pregătit şi tu de Paşte,

Hristos a înviat din morţi.
Pe mal de rîu mai cîntă broaşte
 
Şi rîul cîntă-n contraforţi, 
Reînviem şi noi de Paşte, 
Hristos a înviat din morţi.
A re-nvia, a te mai naşte
 
E darul crudei tale sorţi, 
Să ne privim în ochi de Paşte, 
Hristos a înviat din morţi.
Asinul ce pe pietre paşte
 
Te reînvaţă să suporţi,
  Şi ani pustii, şi Zi de Paşte, 
Hristos a înviat din morţi.
Şi vom muri, şi ne vom naşte,
 
Şi plini de sorţi, şi fără sorţi, 
Dar vom avea o Zi de Paşte, 
Hristos a înviat din morţi.
Mă poţi vedea, te pot cunoaşte,
 
Cum mă comport, cum te comporţi, 
Cînd prin lumina grea de Paşte, 
Hristos a înviat din morţi.
Creştine, ca să poţi renaşte,
 
Deschide crucii orice porţi, 
Rectitoreşte-te de Paşte, 
Hristos a înviat din morţi.

Totalul afișărilor de pagină