joi, mai 27, 2010

Vafe traditionale

Ingrediente:
  • - 125g unt
  • - 250ml lapte
  • - 150g zahar tos
  • - 1/2 lingurita suc de lamiie
  • - un virf de cutit de sare
  • - 3 oua
  • - 250g faina alba
  • - 1lingurita praf de copt
MDP:
Se mixeaza toate ingredientele pret de 2 minute. Din compozitia rezultata se coc vafele in presa speciala. Se servesc cu frisca  rulate precum clatitele sau se portioneaza si se formeaza mici sandwich-uri care merg de minune langa cafeluta de dimineata.
Pofta buna!
Reteta am gasit-o aici


luni, mai 24, 2010

Vafe cu frisca si fructe

Daca anul trecut am primit cadou de ziua mea o presa pentru fursecuri, anul asta am primit... o presa pentru vafe, cumparata de la Altex:

Fireste ca am pus-o imediat la treaba :))
Am testat deja vreo 3 retete pentru vafe dulci ... hmm..  supergustoase iar cele de astazi au fost divine! O sa  le postez zilele urmatoare. Pana atunci va arat un desert simplu dar savuros: vafe cu frisca si fructe
Pentru vafe reteta am gasit-o la Mihaela:
  • - 450 g faina
  • -1lingura praf de copt
  • -1/2 lingurita sare
  • -2 lingurite zahar
  • -400 ml iaurt
  • -2 oua separate
  • -80 ml unt topit
  • -un pliculet de vanilie
Ouale se separa. Galbenusurile se amesteca cu restul de ingredientelumede. Separat se amesteca ingredientele uscate, se incorporeaza peste cele umede, se adauga si albusurile batute spuma si se coc vafele la presa (de preferat la o treapta mai mica - eu le-am copt la treapta 4 desi aparatul are in total 10 astfel de trepte de temperatura).
Se umplu vafele cu frisca si fructe la alegere:


  

luni, mai 10, 2010

Muguri sfiosi si gratar de vita


Cu ce sa va mai delectez? Ne-a prins oboseala asa ca sfarsitul asta de saptamana n-am facut mare lucru. Am plecat totusi la tara sa vedem  care mai e stadiul lucrarilor. Imbucurator... dar m-am cam saturat de moloz, betoniere, praf , etc... Abia astept sa terminam!!!
Mi-a placut la tara: m-am odihnit tare bine in camera proaspat zugravita si mobilata. In plus a plouat noaptea de sambata asa ca aerul a fost si mai proaspat, curtea mult mai verde iar pasarelele au cantat continuu. Mama ne-a pregatit sarmalute in foi de vita si ciorba de loboda, prajitura Figaro iar ca gustare mamaliga cu ou, branza si unt. Sambata seara am incins gratarul si am preparat un muschi de vita delicious:

l-am stropit cu un vin de casa fara pretentii dar curat si l-am aromat cu un mujdei "marca Niko":
pregatit din usturoi verde si busuioc proaspat... un deliciu!!!
Am avut si musafiri, au venit meseriasii in ziua lor libera  sa ne salute si sa ne intrebe daca suntem multumiti de munca lor. 
A fost bine, bine, bine dar cel mai mult conteaza ca ne-am odihnit si am inceput saptamana cu alt tonus. Sper ca si voi sa va simtiti  bine si sa treceti usor peste toate!
De prin curte:




  Va doresc o saptamana excelenta!

vineri, mai 07, 2010

Ciorba de perisoare - dietetica

 Paradoxal, am observat ca ma simt relaxata in fata unui cos cu legume;))
  •  le-am privit lung inainte de a le fotografia...
  • apoi le-am spalat, le-am tocat, le-am calit foarte usor in ulei de floarea-soarelui: 
  • carnea de vitel am lasat-o cateva ore in apa rece
  • apoi am macinat-o
  • am stins legumele calite cu apa calda (aici ar fi trebuit sa folosesc zeama de oase)
  • dupa ce legumele s-au inmuiat am  adaugat perisoarele formate din carne tocata, sarata si piperata (fara ou, paine inmuiata, orez, etc ) dar aici am folosit un truc: am pus intr-un vas apa si otet in parti egale si mi-am inmuiat mainile in acest amestec pentru fiecare perisoara formata (in felul acesta n-au crapat in timpul fierberii)
  • dupa ce au fiert si perisoarele am adaugat zeama de lamaie (mi-a lipsit borsul de putina) si bulion de casa facut de mama mea din rosii de gradina dulci si carnoase:

am dres ciorba cu marar si am servit-o cu mare pofta:
 

miercuri, mai 05, 2010

Biserica este biruitoare - interviu cu maica Siluana Vlad,

Jurnalul National a publicat in 15.02.2010 un articol cu Maica Siluana Vlad. In caz ca nu l-ati citit il postez mai jos. Mie imi merg mereu la suflet cuvintele Maicutei.

 Jurnalul Naţional, Daniela Cârlea Şontică: De ce credeţi că intelectualii se apropie mai greu de Biserică? Sunt mulţi care mărturisesc că ei cred, dar nu aprofundează mai mult relaţia cu Dumnezeu, nu merg la biserică, rămânând la stadiul teoretic al credinţei.

Maica Siluana Vlad: Eu nu sunt sigură că intelectualii se apropie mai greu de Biserică. Şi în rândul lor există cam acelaşi procent de credincioşi „practicanţi" și „nepracticanţi", doar că, fiind numeric mai puţin în sânul comunităţii, ni se pare că sunt mai puţini în Biserică. Dacă am face un procentaj pornind de la cei prezenţi la sfânta Liturghie, cred că intelectualii, incluşi fiind şi cei în devenire, vor fi majoritari.


Cei care mărturisesc o credinţă în Dumnezeu fără să creadă în Biserică nu cred, de fapt, că Dumnezeu Fiul S-a făcut Om ca să ne dăruiască o viaţă pe care nu o avem în noi înşine, fiind Viaţa Lui, Viaţa dumnezeiască. Credinţa teoretică presupune o implicare a conceptului de Dumnezeu în lucrarea minţii pusă în slujba dorinţelor omului legate de confortul psiho-somatic prin obţinerea unor satisfacţii imediate şi cât mai rafinate în toate dimensiunile personalităţii sale: raţională, morală, estetică, afectivă, emoţională etc.


Omul care alege acest fel de credinţă seamănă cu un prizonier care nu-şi dorește libertatea, ci îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din lagăr.


De ce se întâmplă acest lucru? Există tot atâtea răspunsuri câţi oameni sunt. Fiecare se împotriveşte lui Dumnezeu şi ofertei Sale de a ne face dumnezei după har, în felul său şi din motivele sale. Dar în esenţa lor, toate aceste motive sunt expresii conştiente ale refuzului lepădării de sine necesare luării crucii şi urmării lui Hristos Cel Viu.


Pe lângă această împotrivire, intelectualul este şi împiedicat de o anumită extindere a metodei sale de cunoaştere ştiinţifică în domeniul credinţei. El e obişnuit să creadă numai ceva ce s-a dovedit adevărat după o îndelungă experimentare şi atentă confruntare de opinii. În lumea lui, mai întâi este experienţa, apoi cunoaşterea şi la sfârit credinţa ca un set de opinii „sigure”. Acest demers cognitiv, folosit în relaţia cu Dumnezeu, va sfârşi într-un „crez de uz personal (vezi individual)”, acea „credinţă a mea” care-l ţine pe om departe de Izvorul Vieţii care este Biserica.


Pentru a-şi „veni în fire” şi a se întoarce „în Casa Tatălui”, acest tip de credincios are nevoie să trăiască o adevărată înnoire, răsturnare a minţii, o convertire, o metanoia. În relaţia cu Dumnezeu, ordinea este: credinţă, cunoaştere, experienţă. Experienţa duhovnicească este rodul cunoaşterii dobândite prin credinţa vie, ca relaţie faţă către Faţă şi ca împărtăşire cu Dumnezeu prezent şi lucrător în Biserica Sa. Şi nu puţine sunt astfel de răsturnări în zilele noastre. Cine are ochi de văzut le vede şi dă slavă lui Dumnezeu!


• Aş dori să vă referiţi puţin la perioada de dinainte de 1989, când ateismul era o religie de stat. Cum au rezistat oamenii în faţa lipsei - cel puţin oficiale - a credinţei în Dumnezeu?


Maica Siluana Vlad: Rezistența spirituală a omului în vremuri de mare restriște, care sunt vremuri de cernere a credinței, este rezistența Bisericii. Dumnezeu a făgăduit că va fi cu noi până la sfârșit și că puterile întunericului nu vor birui Biserica Sa. Mulți judecă greșit în acest sens, pentru că nu s-au împărtășit de Taina Bisericii. Oricât ar fi de prigoniți sau uciși, sau păcătoși sau netrebnici fiii Bisericii, ea este Biruitoare pentru că este Trupul lui Hristos Cel Înviat.


Dacă am judeca după oameni și după faptele lor, puțini credincioși au rezistat în sensul adevărat al cuvântului în vremea dictaturii comuniste. Dar acești puțini i-au susținut cu viața lor, cu rugăciunea lor și cu jertfa lor și pe cei care nu rezistau. Rugăciunile celor știuți și ale celor neștiuți, ale celor ascunși în „crăpăturile pământului”, cum spunem în Biserică, au susținut dinăuntru slăbiciunea celor mulți.
Aceștia sunt cei care, cunoscând în Duhul Sfânt că „aproapele meu e viața mea”, s-au rugat cu lacrimi, și se roagă și acum, după modelul Domnului, și pentru iertarea celor care n-au rezistat, au trădat, au torturat, au ucis ori s-au lepădat de Dumnezeu din frica de chinuri sau neștiință. Iată puterea care ne-a susținut și ne va susține și prin care ne vom mântui dacă vom alege să rămânem în Biserică și să ne pocăim pentru toate căderile suferite sub povara vremurilor grele.


Generații de studenți


• Ați cunoscut bine lumea studențească înainte de călugărie, dar la fel de bine o cunoașteți și acum, prin activitatea de la Centrul de consiliere, de la conferințe, de oriunde mergeți, dar și prin intermediul site-ului unde răspundeți multor întrebări. Ați putea să faceți o paralelă între problemele tinerilor din vremea comunistă și ale celor de astăzi?


Maica Siluana Vlad: Înainte de călugărie, am cunoscut mai multe generații de studenți și fiecare avea specificul ei. Prima, generația mea, era încă marcată de o rezistență lăuntrică la ateism și incultură, având încă acces la izvoarele culturale și spirituale de dinainte de război. Ea venea imediat în urma celor care au fost prigoniți, torturați sau uciși în închisorile comuniste timpurii și avea deja posibilitatea să se distanțeze și să se ferească de cei care au „aderat” la comunism, devenind activiști sau colaboratori. A fost o generație care forma o adevărată „pătură mijlocie”, care, deși ținută sub observație, avea posibilitatea să evadeze în cultură, mai ales literatură și muzică.
A urmat apoi generația perioadei „deschiderii” de după '68, care a absorbit cu sete fervoarea culturală și spirituală care ne îmbăta pe atunci.


Din roadele ei s-au hrănit apoi, din ce în ce mai anemic, și cei din generația „revoluției culturale"... Din '71 până în '89 au urmat generații de studenți triști, unii limitați la nevoia de diplomă, alții torturați de dorința evadării în „lumea liberă”... Singurele scântei de viață din ochii lor erau aprinse de poveștile lor de dragoste și de lungile conversații în jurul unui pahar de votcă... În rest, se lăsau striviți de grija de a „face rost" de cele de trebuință pentru a supraviețui... Studenții ultimilor ani ai dictaturii comuniste erau triști, dar încă vii. Găseau mereu ceva pentru care să „se zbată”!
După '90 i-am cunoscut pe studenți mai ales în căutările lor spirituale. A fost o vreme în care chiar trăiam sentimentul că toți studenții sunt sau vor deveni curând membrii ASCOR și că toți sunt flămânzi de spiritualitate. Relația mea cu ei se limita la întâlnirile din cadrul conferințelor duhovnicești, unde sălile pline și întrebările profunde și vii mă împiedicau să văd dincolo de acești „sculați din somnul de moarte al ateismului”.


Și acum cred că toți studenții sunt flămânzi de spiritualitate, de Dumnezeu, dar, din păcate, mulți sunt inconștienți de această foame de Absolut și caută să și-o satisfacă prin cele mai frivole forme de desfătare și prin consum. Dorul de libertate al celor dinaintea lor a decăzut într-o fascinație în fața libertinajului vremii. Ei sunt însă victimele, și nu autorii, acestei decăderi. Autorii ei morali și reali sunt familiile lor și școala. Părinții, rămași prizonieri ai mentalității importanței unei diplome universitare pentru „viitorul copilului”, își împing copiii să „facă o facultate cu orice preț” și chiar în pofida lipsei de vocație sau de competență.


Școala? De fapt, școlile? Din ce în ce mai numeroase au și ele nevoie „cu orice preț” de studenți... Acum, mulți studenți și mulți profesori universitari sunt triști de moarte, chiar dacă încă mai neagă sau ascund asta.


Cum ar putea fi un profesor care întâlnește în lucrările unor studenți la psihologie expresiile: „psihologiști” în loc de „psihologi”, „psihiatriști” în loc de „psihiatri” și „artiști terapiști” în loc de „art-terapeuți”? Cum pot fi studenții aceștia altfel decât triști de moarte că-și pierd anii tinereții mințindu-se și mințindu-și familiile? Cred că această lipsă de motivație sau capacitate de a studia este cea mai dureroasă problemă a studentului român de astăzi. De aici urmează nu doar degradarea vieții de student, ci și a celei morale și umane.


Slavă Domnului, acești studenți nu sunt o majoritate, dar faptul că sunt câți sunt și că promovează totuși este o destulă durere.


• Care sunt cele mai mari încercări ale românilor de azi? Dar cele mai mari riscuri la nivel sufletesc?


Maica Siluana Vlad: Eu aș împărți românii în două mari categorii: cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și se silesc să trăiască după voia Lui și cei care nu-L cunosc și nici nu pot sau nu vor să-L cunoască și trăiesc după voia lor. Pentru prima categorie, încercările sunt multe și nu ușoare, dar prin fiecare nouă încercare ei se unesc și mai strâns cu Domnul în Biserica Lui. Riscurile lor sufletești sunt legate de posibilitatea de a nu mai discerne care este voia lui Dumnezeu în anumite situații și de a neglija sau ignora Puterea pe care ne-o dă Domnul prin Sfintele Taine ale Bisericii Sale.
Pentru cea de a doua categorie, încercările cele mai grele atacă familia și copiii și vin din fuga după bani, plecarea în străinătate fără întreaga familie, desfrâu, patima beției, dependența de jocuri de noroc sau de pornografie și violența în familie. Suferințele copiilor noștri în aceste vremuri „de libertate” sunt cutremurătoare pentru cine are urechi să le audă plânsul...
Riscurile lor sufletești: moartea sufletului, bolile cumplite ale trupului și o viață de iad încă de aici. Doamne, pentru rugăciunile Sfințiilor Tăi, dăruiește tuturor pocăința, ca să se întoarcă și să fie vii!


Vindecătorul trupurilor


• Dintre toate dependențele de care ajung oamenii să sufere, care credeți că este cea mai grea?


Maica Siluana Vlad: Sunt câteva care pot intra în categoria „cele mai grele”, și anume: dependența de jocuri de noroc, dependența de pornografie și cea de droguri, inclusiv de alcool. Grele atât pentru degradarea ființei umane și suferințele pe care le provoacă și celor din familie, cât și pentru că ieșirea din robia lor pare cu „neputință pentru om”.
La început, omul cade pradă lor din cauza puterii pe care o are plăcerea adusă de ele de a-i da omului iluzia că depășește, că iese din durerile și neputințele vieții. Ele oferă la început o întreagă paletă de desfătări prin care ispititorul, urâtorul de oameni diavol, îi atrage pe cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu și bucuria de a fi cu El.
Abia apoi, patima, boala dependenței își arată colții ucigași prin destrămarea, stricarea vieții începând de la cea morală până la cea biologică. Omul își pierde valorile, morala, sensul vieții și, mai încet sau mai repede, trupul intră într-o adevărată distrugere, începând cu creierul. Dacă ieșirea din boala patimii, din dependențe ar presupune doar lepădarea de desfătare, mulți robi ai lor s-ar elibera la un anumit moment dat al robiei lor.
Dar ei au de înfruntat suferințe în trup, datorate degradării acestuia, care li se par de neîndurat. Este ceea ce numesc specialiștii „sevraj”. Aici omul are nevoie de Dumnezeu, pentru că numai El este Vindecătorul trupurilor și sufletelor noastre și Dătător de viață nouă. Aici are nevoie și de comunitate, pentru că omul nu poate fi cu Dumnezeu de unul singur.
Fie ca Domnul să ne ajute pe toți să intrăm cu credință și nădejde prin ușile pocăinței deschise de Sfântul și Marele Post, pentru a ne curăți, vindeca și lumina cu mila Lui cea mult prisositoare! Nu există păcat pe care Dumnezeu să nu-l poată ierta și nici neputință pe care să n-o poată îndrepta când omul alege Viața pe Care ne-o dăruiește în Sfânta Sa Biserică!

Sursa 

duminică, mai 02, 2010

Piure de urzici

Mai este ultima luna de primavara. Profitati de ea si de fragezimea verdeturilor!  Au renascut padurile iar la umbra lor gasiti urzici tinere, numai bune pentru un piure. Reteta am gasit-o in cartea D-nei Silvia Jurcovan
Ingrediente:
  • 500 g urzici
  • 30 g faina
  • 50 ml untdelemn
  • 3-5 catei de usturoi
  • 250 ml lapte
  • 100 ml smantana
  • sare, 2 linguri hrean ras

Urzicile se spala bine, se oparesc in apa clocotita si se fierb apoi intr-un vas  cu 1 l apa usor sarata. Dupa ce s-au inmuiat se scot si se paseaza (in carte scrie ca se trec prin masina de tocat carne, eu am bolosit mixerul bat):

Faina se amesteca pe foc cu uleiul fara sa se ingalbeneasca, se adauga usturoiul pisat si se subtiaza cu laptele. Se amesteca cu piureul de urzici si se lasa din nou pe foc pentru cateva minute (pana se leaga sosul si capata aspectul unei smantani).
Daca sosul e prea gros il puteti subtia cu zeama in care au fiert urzicile. Se serveste la masa cu smantana si hrean.
Noi l-am servit cu oua ochiuri si frupturica de vitel dar este foarte bun si ca fel principal langa o mamaliga bine coapta...
Pofta buna!

Edit:
Varianta de post


Totalul afișărilor de pagină