miercuri, decembrie 30, 2009

Prajituri de ziua mea

Colegii mei de birou mi-au spus ca daca tot ma dau drept mare gospodina pe net trebuie sa guste si ei macar ceva gatit de mine asa ca de ziua mea (de fapt in weekend-ul de dupa) am fost de serviciu in bucatarie. Mi-am pregatit o cafea mare si neagra:
si am facut "Prajitura Rafaello":
"Prajitura cu nuca si ness", "Amandine" :
si foietaj cu susan si branza :
o sa scriu si retetele pe larg...

Aluat cu osanza

V-am spusa ca am taiat porcul, nu? Ei bine am avut osanza din belsug care trebuia consumata cumva si desi noi nu ne omoram deloc dupa cornuletele cu osanza am zis totusi sa incerc.
M-am oprit la cornuletele doamnei Laurei Laurentiu din doua motive: dansa e o maestra a aluaturilor si in plus reteta propusa  mi s-a parut potrivita in privinta raportului grasime/faina.
Am respectat cu strictete reteta dar am facut greseala sa nu verific din timp faina (capatase umezeala in timpul depozitarii) si desi aluatul era elastic, usor de intins si l-am imachetat de muulte ori cornuletele mele nu s-au desfacut la copt prea mult iar dupa o zi s-au intarit (bine, nu atat de tare incat sa nu poata fi mancate dar au devenit crocante).
Au fost insa foarte, foarte bune la gust!







Fursecuri floare


Le-am decretat "DULCIURILE CRACIUNULUI 2009". Fursecurile mele clasice, pe care le pregatesc pentru vacante sau pentru cafeluta de dimineata, de data asta transformate cu ajutorul pistolului pentru fursecuri in flori si glazurate pe jumatate cu ciocolata au fost pe placul tuturor si s-au epuizat rapid.

In plus fata de retetele anterioare am adaugat in aluat 1 lingura lapte praf iar zaharul l-am macinat pudra inainte de a-l folosi. 



Weekend la tara

E sfarsit de an. Am facut curatenie generala, piftia e pe foc, mai am de facut doar ceva salate si dulciuri  asa ca profit de clipele astea libere pentru a pune ordine in fotografiile si postarile mai vechi (am constatat ca blogul meu e o varza!!!) . Tocmai am gasit acest set de fotografii facute la tara in vara lui 2008, postate la vremea lor dar pierdute intre timp.

Pichi, nou sosit in familie
O parte din preparatele cu care ne astepta mama
ardei cu zacusca
oua umplute cu ficat
rosii cu icre
cartofi umpluti, castraveti din gradina
salau pane
si... o vizita in gradina A rodit nucul, s-au copt rosiile si ardeii iar rasadurile de toamna sunt maricele
Foarte important! Prazul
Betuta cu chef de sotii (ea adora sa stea in gradina)

duminică, decembrie 27, 2009

Casute din turta dulce (Ginger bread house)

 Sper ca ati avut un Craciun fabulos! Al nostru a cam stat sub semnul oboselii da' a fost bine...
Va spuneam ca anul asta vreau sa le fac nepoteilor mei casute din turta dulce. Nu stiu daca am reusit sa-i impresionez dar mie mi-a facut placere sa lucrez la ele desi am fost contracronometru si mai ales stangace fiind prima oara cand faceam asa ceva.
Ambitioasa si in egala masura inconstienta fiind din fire n-am facut o casuta pentru "antrenament" ci am inceput cu trei casute deodata. Au iesit dragutele dar mult mai saracute fata de ceea ce imi doream.

 
Am pornit de la acest sablon pe care l-a folosit si Laurica pentru casuta ei iar pentru aluat am folosit aceste ingrediente de baza (de buna calitate zic eu): adica miere naturala, ghimbir proaspat macinat, faina de secara si condimente proaspat macinate (scortisoara, cuisoare, nucsoara + zahar pudra vanilat de mine).
Cantitatile exacte pentru aluat le-am luat de aici si le-am dublat. A iesit suficient aluat pe care l-am intins cu sucitorul in foi si l-am taiat in formele necesare.

Acum, daca ar fi sa o iau de la capat as alege un aluat care curge, l-as coace in cea mai mare tava si abia apoi l-as decupa in formele dorite pentru ca e greu sa intinzi manual foi uniforme ca grosime si in plus formele mele s-au deformat la copt. Asta am vazut cand a trebuit sa le asamblam.
Le-am lipit cu o solutie facuta din zahar pudra si apa, nu stiu sa va spun exact cantitatile folosite pentru ca am adaugat zahar pudra si apa consecutiv pana am obtinut o pasta suficient de solida incat sa nu mai curga dar si suficient de moale incat sa adere pe foi.
Am mai folosit o solutie dintr-un albus de ou in care am adaugat zahar pudra pana am obtinut o pasta grosuta cu care am decorat partile laterale (inainte de a asambla casutele). Pentru glazuta maronie am adaugat o lingurita cacao in glazura alba de albus.
Pentru acoperis am folosit fulgi de migdale pe care i-am lipit de acoperis cu albus de ou inainte de coacere.
Au stat o zi si o noapte prinse in scobitori. Abia dupa asta le-am decorat cu bezea din albus pe acoperis si le-am pudrat pentru aspectul de nins.
Cam asta a fost.


 

joi, decembrie 24, 2009

Craciun fericit!

Dragii/dragele mei/mele, va multumesc din suflet pentru premii si urari! Multumesc Ana, Lia, Yafa, Sorina ...

Va doresc tuturor sa aveti sarbatori frumoase, linistite. Sa va bucurati de sfintenia zilelor de Craciun, de colindatori, de zapada si de cei apropiati in ciuda tuturor neajunsurilor si nedreptatilor care inunda vremurile noastre!

Pentru noi ultimele zile au trecut fulgerator. Am fost la tara la taiatul porcului, am dus catelusii la noile lor familii (Alina, n-am oprit niciunul desi m-am despartit greu de ei) si... pentru ca m-am hotarat sa le fac nepoteilor mei o surpriza anul asta pregatesc (impreuna cu sotul meu) casute din turta dulce motiv pentru care bucataresc necontenit de trei seri.  O sa va arat ce mi-a iesit. Deocamdata mai avem de facut cumparaturi si de copt cozonacii.

Va imbratisez si va doresc NUMAI BINE!!!
CRACIUN  FERICIT!

joi, decembrie 17, 2009

Cum sa nu-i iubesc?

Cum sa nu-i iubesc si sa nu-i iert pentru toate nazdravaniile cand se uita la mine cu ochisorii astia rotunjori? Asta fara sa mai zic cum le tremura coditele de fericire ca venim acasa sau cum plang pentru ca au burtile pline de mancare si nu mai pot iesi din cutie sa ne jucam...




 

sâmbătă, decembrie 12, 2009

In memoriam



Daca n-ar fi plecat atat de repede l-am fi sarbatorit in 10 decembrie. Dar asa.... l-am comemorat tacuti si tristi.
 Un gand bun tata! Ne e dor de tine.



Kansas - Dust In The Wind
Asculta mai multe audio Muzica

duminică, decembrie 06, 2009

Puiutii la Sf Nicolae 2009



Maine implinesc o luna. Ce repede a trecut!
Primul nascut, un baietel care seamana cu tatal sau Pichi:
2009_12040034
Veronica (botezata de nepotelul meu) frumoasa si ciudatica pentru ca a inceput sa se coloreze in maroniu:
2009_12040035


2009_12040036

2009_12040052

Morocanosul (el e sobru tot timpul, de mic doarme separat de ceilalti iar acum mananca in timp ce fratii lui dorm):
2009_12040056
 
2009_12040039
2009_12040085

2009_12040087
Puturoasa (eu am numit-o asa pentru ca e moale ca o carpa si adora sa doarma cu burtica in sus asa cum apare si in fotografia anterioara):

2009_12040030

2009_12040059
Si piticuta (ultima nascuta, cea mai mica de statura, care a deschis ochii cel mai tarziu, merge mai mult cu spatele si are si o galcuta la picior dar eu o iubesc la nebunie):

2009_12040042

2009_12040044

2009_12040049


Puii Betutei la Sfantul Nicolae


✍ Niko

vineri, decembrie 04, 2009

Ciocolata de casa


Nu vreau sa fac pofta nimanui (mai ales acum in perioada de post) dar m-am gandit ca pentru sarbatori e foarte potrivita o ciocolata de casa.
Mie imi place mult combinatia de cacao cu lapte, stafide si alune asa ca am modificat putin o reteta clasica de ciocolata. Am folosit ingrediente obisnuite (toate impreuna au costat in jur de 20 ron si a rezultat 1 kg de ciocolata).

Pentru ciocolata neagra am folosit:
  • - 500 g lapte praf
  • - 200 g cacao
  • - 500 g zahar
  • - 200 g unt
  • - alune de padure, stafide
 
Am cernut laptele praf
Am cernut si cacaoa peste lapte. Am mixat apoi laptele impreuna cu cacaoa si untul
Am fiert un sirop caramel grosut din apa, zahar (vanilat in casa) zeama de lamaie si stafide
Am mixat cele doua compozitii si  am adaugat alunele de padure prajite
Am pus ciocolata intr-o forma din silicon
 


Pentru ciocolata alba am injumatatit reteta de aici:
  • - 25 ml apa
  • -250g zahar
  • - 100 g unt
  • -250 g lapte praf
  • - putina zeama de lamaie
  • - migdale, stafide

Am pus pe foc intr-un vas apa cu zaharul si untul, am adaugat laptele praf, stafidele si zeama de lamaie.
Am amestecat pana la omogenizare

Migdalele in coaja le-am prajit impreuna cu alunele de padure in cuptorul de la aragaz (le-am pralinat mai bine zis)
Am adaugat migdalele si am asezat compozitia alba peste cea neagra. Am lasat la frigider pana s-a racit suficient cat sa poata fi mancata fara lingurita. Teoretic ciocolata e gata abia dupa 1-2 zile dar la noi dupa 2 zile ciocolata era doar o amintire (noroc ca am fotografiat-o intre timp)




duminică, noiembrie 29, 2009

Pentru comparatie

Dragalasii cei mici noaptea trecuta au evadat din cutia in care dormeau.
Au crescut, le tremura piciorusele si mai cad in fund uneori dar oricum au crescut multAcum au adormit. Ii privesc si aproape ca imi vine sa-i fotografiez din nou.
Noapte buna!

My creation
P.S. Nu uitati sa puneti graul la incoltit si sa ungeti tocaria usilor si ferestrelor cu usturoi! E noaptea Sfantului Andrei.

sâmbătă, noiembrie 28, 2009

Sarmalute in foi de hrean

Oricat de mult iubesc eu muntele trebuie sa recunosc: doar la campie apusul de soare e atat de spectaculos:

Oltenii mei iuti dar frumosi la suflet de generatii intregi admira soarele tomnatec si asteapta Craciunul postind cu ce au adunat prin camara. De exemplu: foi de hrean, ciuperci, ceapa, ardei gras, suc de rosii, orez si ceva "oloi".
Foile de hrean (oparite si congelate din vara) se lasa la loc caldut sa se "desfaca"
Ciupercile se taie bucati mici si se lasa in apa cu zeama de lamaie pentru o jumatate de ora (in felul acesta nu-si modifica culoarea in timpul prepararii)
Ceapa se taie julien si se caleste impreuna cu ardeiul gras tocat + ciupercutele. Dupa ce s-au inmuiat se adauga orezul si 1-2 cesti apa. Se lasa sa fiarba la foc mic. Dupa ce orezul a inflorit se adauga 1 cana suc de rosii si se condimenteaza tocanita rezultata (eu am adaugat doar sare)
Se formeaza sarmalute in felul clasic. Se spune ca oltenii sunt exagerati in toate si ca atare sarmalele lor sunt foarte mari (fata de minusculele sarmalute moldovenesti de ex.). Ale mele in mod sigur au fost foarte mari pentru ca am folosit cate doua foi de hrean pentru fiecare sarma
Am adaugat apa si restul de tocanita ramas si am pus totul la fiert:

Cantitatile aproximative:
- 2 cepe potrivite
- 2 ardei grasi
- 1 pahar ulei
- 1 +1/2 ceasca orez
- 500 g ciuperci
- sare, piper, paprica
- 1 cana suc de rosii
- 40  foi de hrean sau 20 frunze vita-de-vie




miercuri, noiembrie 25, 2009

Ieri am implinit doua saptamani...

Cam asa se traduc primele doua saptamani din viata: rasfat, leneveala muulta, mami aproape, mese foarte dese (din diverse pozitii) si un blitz deranjant (mai ales de cand am deschis ochisorii):









duminică, noiembrie 22, 2009

Decoratiuni de Craciun inedite

Anul asta am avut mare succes cu martisoarele facute de mine. Ca urmare m-am hotarat sa fac mici decoratiuni pentru Craciun  pe care sa le daruiesc celor dragi. Dar... pentru ca nu aveam nici macar un strop de imaginatie pentru ce urma sa fac am apelat la prietenul gaugle (cum spune un politician notoriu). Prietenul a  fost ca intotdeauna la inaltime. Am gasit idei simple pentru decoratiuni avand ca materie prima  hartia , popcornul, fructele uscate, etc:


 

sâmbătă, noiembrie 21, 2009

Sweet november

 E unul din filmele mele preferate si mi-am amintat de el astazi in timp ce gateam iar sotul meu o asculta pe Enya. Daca nu l-ati vazut pana acum (desi ma indoiesc de acest lucru) nu trebuie sa-l pierdeti. Mai ales ca suntem la sfarsit de noiembrie :))

 

miercuri, noiembrie 18, 2009

Prima saptamana

Puisorii Betutei au implinit o saptamana. Au mai crescut, misuna si mananca permanent:

motiv penrtru care nu ii mai pot fotografia asa cum imi doresc.
Au crescut si aproape ca au personalitati diferite!
Betuta e bine per ansamblu, a trecut de furia laptelui, doar ca greutatea ei se modifica invers proportional cu greutatea puilor.
Eu ma lupt cu o toxiinfectie alimentara (sper sa fie doar atat) iar sotul meu cutreiera tara.

My creation

duminică, noiembrie 15, 2009

Craciunul e aproape!




Astazi am intrat in linie dreapta! Mai sunt 40 de zile pana la Craciun. Abia astept sa retraiesc bucuria sarbatorilor de iarna! Pana atunci insa trebuie sa ne pregatim.
Astazi am intrat in Postul Craciunului si cum altfel am putea sa pasim in aceasta perioada sacra decat cu ochii si sufletul catre cer?




marți, noiembrie 10, 2009

Cinci ! ! !

S-a intamplat! Am avut o noapte aproape alba si suntem franti de oboseala dar pentru ca am promis trebuie sa va arat puisorii.
Asa cum ma asteptam Bettya a avut un comportament atipic. In loc sa nu manance doua zile, sa se agite si sa caute un loc pentru pui maimuta noastra a mancat pana in ultima seara, a dormit chiar si intre primele contractii si nu a fost preocupata decat sa nu se dezlipeasca de sotul meu.
Pe la trei i s-a rupt apa si am intrat in panica. I-am administrat glucoza si am supravegheat-o. Abia pe la  patru si ceva a aparut primul pui:
 Negru! Si fomist ca si mamica...
 Am plecat la bucatarie sa fac o cafea (neagra) si pana sa se fiarba cafeaua puiul numaru doi (negru si el) era deja la masa:
Puiul cu numaru trei a venit la fel de repede dar Bety era deja foarte epuizata:
 A durat aproape o ora pana sa vina si urmatorii doi:
M-am tinut de promisiune asa ca plec la culcare.
Noapte buna!

luni, noiembrie 02, 2009

Se apropie momentul...

Am incercat sa gasesc pe internet semnele nasterii la cateluse si sfaturi pentru stapani. Prea putine informatii... si cum Betuta noastra e atipica in general nici nu ma astept sa reactioneze in felul in care am citit, adica: sa nu manance nimic cu doua zile inainte, sa se agite permanent , sa-si caute un loc intim in penumbra, e.t.c.
Totusi, se apropie momentul. Simt asta in privirea ei si in felul in care i s-a modificat burtica:
In partea dreapta are un pui care se agita constant:

O sa va tin la curent!
My creation

duminică, noiembrie 01, 2009

Paine in test

V-am spus ca incercam sa pastram traditiile, nu?
Ne place ca atunci cand mergem la tara sa traim si sa mancam "taraneste". Un meniu traditional oltenesc care ne-a bucurat saptamana trecuta a fost acesta: ciorba de gaina cu ardei iute si patrunjel proaspat cules, pui la gratar cu mujdei de usturoi si paine in test. Piesa de rezistenta a fost desigur painea.
Sa va povestesc cum au decurs lucrurile: mama a framantat aluatul si l-a lasat la dospit. Eu si sotul meu am cules din gradina ultimele legume iar apoi am facut focul la vatra. Pardon! Mai intai am curatat vatra:
apoi am asezat testul:
si abia apoi am pornit focul:
Mama a verificat daca vatra e incinsa suficient (a aruncat o manuta de malai peste vatra si acesta a luat foc, semn ca puteam pune painea la copt):
apoi a adus painea asezata pe frunze de vita de vie si "spoita" deasupra cu rosii:
In mod traditional painea se aseaza pe vatra cu un carpator (aici mai avem putin de lucru). Am coborat testul peste paine si l-am inconjurat cu jar:
Dupa o vreme am verificat daca painea e gata:
... nu era, coacerea a durat aproape o ora


Asta e painea care incununa mesele bunicilor mei: painea cu miros de jar, de grau copt in pamant si pe pamant, cu coaja dulceaga si miezul pufos. Este (era) painea sfanta in fata careia bunicii se inchinau si multumeau Domnului:

Dupa ce am scos painea am adunat jarul, am mai facut putin foc si am asezat pe gratar doi puisori (sotul meu s-a ocupat de gratar):
Si... cam asta a fost!

Tatal nostru
Care esti in ceruri
Sfinteasca-se numele Tau
Vie imparatia Ta
Faca-se voia Ta
Precum in cer asa si pre Pamant
Painea noastra cea de toate zilele
Da-ne-o noua astazi
Si ne iarta noua gresalele noastre
Precum si noi iertam gresitilor nostri
Si nu ne duce pre noi in ispita
Ci ne izbaveste de cel viclean
Ca a Ta este imparatia
Puterea si Slava
In numele Tatalui
Al Fiului
Al Sfantului Duh
Amin!

joi, octombrie 29, 2009

Husă croșetată

Am primit un telefon nou-nout si pentru ca e tare delicat m-am gandit sa-l protejez cu o husa crosetata de mine.
Am desfacut o decoratiune de craciun care era destul de inutilizabila si am insirat margelutele pe ata (un fir de lana alb-galbui care mi-a ramas de la alte tricotaje).
Am masurat telefonul si am pornit la crosetat avand grija ca toate margelutele sa fie pe partea exterioara a husei.
Am incheiat husa si i-am adaugat o cruciulita cu snur in ton.
Simplu si rapid. In doua ore a fost gata!



Idea mi-a venit de la acest filmulet:

Totalul afișărilor de pagină