marți, ianuarie 06, 2015

2014 - Retrospectiva in cateva imagini

Bine v-am găsit în Noul An!
Cu greu m-am despărțit de 2014... 
2014 o să rămână anul meu de referință: cel mai greu și mai frumos an, anul în care s-a născut Boroboață:
Cele mai frumoase, mai înălțătoare, mai sfinte, mai Dumnezeiești clipe din toată viața mea le-am trăit in 2014. Pe de o parte au fost emoțiile legate de naștere cu toată furtuna de evenimente care a năvălit peste mine iar pe de altă parte au fost acele stări de exaltare spirituală, acea putere interioara desăvârșită pe care am primit-o de la Dumnezeu tocmai pentru a depăși momentele grele (căci momentele grele au fost multe, multe).
Și tot in 2014 a îngăduit Dumnezeu să-mi fie aproape cele mai minunate fiinte de pe pământ: începând cu medicii care m-au îngrijit, continuând cu măicuțele de la Brâncoveni care m-au sfătuit permanent și s-au rugat pentru sănătatea mea, apoi rudele și prietenii care m-au susținut moral sau material, după caz. Tuturor le multumesc în egală măsură și le doresc tot binele din lume!!!

Așa a fost pentru mine 2014:
In ianuarie, dupa sărbători mi-am reluat programul obișnuit de somn si tricotat/croșetat

Spre sfarsitul lunii am fost internată in spital și cam așa am rămas până am născut.
P 18 februarie, dimineata, am fost operată. De ce îmi era cel mai teamă, n-am scăpat: bebe a fost dus la terapie intensiva nou-născuți.
Știam de la TV (de la Antene cred) că acolo condițiile sunt mizere și că bebelușii sunt neglijați dar s-a dovedit că nu era deloc adevărat. Doar că mititelul meu a făcut icter și a trebuit să stea la fototerapie mai multe zile, abia pe 3 Martie l-am luat acasă. Era o zi cam mohorîtă, cu ploaie.
A urmat o perioadă foarte obositoare pentru noi: bebe mânca din trei în trei ore și ziua și noaptea... veșnic schimbam scutece, puneam mașina să spele rufe, sterilizam biberoane, călcam, etc  Ne-am mai liniștit puțin atunci când contrar sfaturilor primite l-am luat să doarmă cu noi în pat: co-sleeping cum spune americanul. A fost primul pas important in viața mea de mămica, pasul hotărâtor să zic așa, cel care mi-a dat încredere în instinctele mele. De aici totul a curs mult mai lin...
Când a împlinit o lună l-am sărbătorit pe Radu cu un tort de mandarine și frișcă:
 La două luni am făcut un tort cu piersici delicios:
Pe 23 aprilie l-am sărbătorit din nou, de fapt i-am sărbatorit și pe el și pe tati. De data asa am făcut un tort cu multă nucă. Betty a fost și ea prezentă la degustare.
Vremea a continuat să se încălzeazcă, Răducu a mai crescut...
  Pe 1 Mai ne-am plimbat pentru întâia dată în parc, toți trei.
 A urmat botezul.
și mutarea noastră la mama. Am mai venit la Craiova doar pentru tratamentul meu sau pentru vaccinurile lui Radu, câteva zile pe lună. 
În rest... ne-am bucurat de soare, de natură, de aerul placut, de bunătatea și înțelepciunea oamenilor de la țară.
Printre picături mi-am reluat lucrul de mână
și lectura. Soțul meu m-a cadorisit cu un smartphone, o tabletă și conexiune wireles așa că am instalat o mini cinematecă în aer liber. 
Am profitat din plin de roadele verii: 
am pregătit salate de fructe și sorbeturi
dar, mai ales, am servit gustări rustice cum este această mămăligă  în pături:
 Ne-am continuat plimbările la Brâncoveni 
 ori la Biserica din sat
 La inceputul lunii august m-am operat dar cu toate astea viața noastră a curs firesc. Am plecat chiar într-o excursie la Olanesti deși încă purtam drenă.
In septembrie am facut o altă excursie: Târgu-Jiu -Tismana -Drobeta-Turnu-Severin
In octombrie l-am sărbătorit pa tati în cadru extins :)) De data aceasta am comandat un tort joffre:
În toamnă ne-am mutat din nou la Craiova și eu am reînceput tratamentul, motiv pentru care nu prea am fost în formă. Sărbătorile de iarna au fost totuși foarte frumoase pentru noi:

Acum sper într-un 2015 cu plimbări mai lungi, cu mult mai multe momente de relaxare în familie, cu liniște și mult spor la lectură și lucru de mână. E pentru mine încă un an de concediu maternal de care încerc să profit. 
Vă doresc tuturor un An Nou exceptional!
✍ Niko

marți, decembrie 16, 2014

Cum se naste un goblen

Un goblen presupune multa migala. E nevoie de asemenea si de mult timp, timp pe care eu acum nu-l mai am. Zilele trecute am incercat sa tricotez o pereche de sosete pentru Radu si micul bandit nu mi-a dat voie :)) asa ca de goblen nici nu poate fi vorba dar timpul pe care l-am dedicat alta data picturii cu acul nu e nicicum un timp pierdut: m-am relaxat, am ascultat emisiuni, conferinte, muzica buna sau... am respirat aer curat (de multe ori goblenul m-a insotit si in concediu).
Mi-e dor de lucru si imi face mare placere sa asez aici aceste colaje:



 
 
✍ Niko

Ceai de mere cu miere si scortisoara

Ingrediente
- mere deshidratate
- scorțișoară batoane
- miere
- alte arome (opțional)

MDP
Se face o infuzie de mar si scorțișoară, se pune in cești si se servește îndulcită cu miere. Toate cantitățile sunt funcție de gust. E un ceai grozav pentru perioada rece pe care o traversăm.

✍ Niko

luni, decembrie 15, 2014

Provocarea Mătusii Eufemia - Întrebări și răspunsuri despre Ortodoxie 2

✟ Ziua 23 din Post și întrebarea 23. Cine este Evanghelistul preferat?

Răspunsul meu: Marcu

✟ Ziua 24 din Post și întrebarea 24. Cine este Apostolul preferat?

Răspunsul meu: Sfântul Apostol Petru

✟ Ziua 25 din Post și întrebarea 25. Care este postul de radio/tv ortodox preferat?

Răspunsul meu: Ascultam cândva cu mare plăcere Radio Logos Craiova care intre timp a devenit Radio Trinitas 
✟ Ziua 26 din Post și întrebarea 26. Care este/sunt blogurile ortodoxe preferate?

Răspunsul meu: Multe sunt preferate și nici nu găsesc întotdeauna timp să le citesc dar mi-au rămas în suflet (ca și Mătusii Eufemia Apostolatul si Dăruind vei dobandi)

✟ Ziua 27 din Post și întrebarea 27. Care este ziarul ortodox preferat?

Răspunsul meu: Nu e un ziar, este o revistă Atitudini - Revista Fundației Justin Pârvu

✟ Ziua 28 din Post și întrebarea 28. Care este personalitatea ortodoxă preferată?

Răspunsul meu: Maica Siluana Vlad


 ✍ Niko

joi, decembrie 11, 2014

Prăjitura Carpați cu caramel


O prajitură potrivită pentru Crăciun, zic eu. Este spornică, sățioasă și ușor de preparat. Mama mea o pregătea cu ciocolată din abundență (și in cremă si in glazură). Eu insă am gustat la cineva o varianta cu cremă caramel și mi s-a părut mult mai bună.
Mama fiind la noi o să pregătim anul ăsta varianta ei pe care sper să reușesc să o fotografiez si să o așez aici. 
Până atunci însă vă invit să pregătiți varianta aceasta

➣Ingrediente:

 
✿ Pentru foi:
  • 3 ouă
  • 1 cană ulei
  • 1 cană lapte
  • 1 cană zahar
  • 2 lingurițe bicarbonat de sodiu
  • faină cat cuprinde (in jur de 1 kg)
✿ Pentru cremă:
  • 2 căni si jumatate de zahăr
  • 1,5 l lapte
  • 13 linguri faină
  • 200 g unt
  • 2 esențe de rom
✿ Pentru glazura:
  • 100 g ciocolată neagră
  • 150 g lapte
  • 1 lingură ulei
  • nuci, alune măcinate, nucă de cocos, fulgi de migdale, etc 
➣Mod de preparare

 ✿ Pentru foi: Se mixează ouale întregi cu zahărul, se adaugă uleiul în fir subțire, laptele și in final făina amestecată cu bicarbonatul (nestins l-am pus eu). Se împarte coca în opt bile care se întind pe rând în foi pe blatul de lucru presărat cu făină. Se coc pe dosul tăvii ca la orice prăjitură ツ.

✿ Pentru cremă: Se caramelizează zahărul la foc mic, am văzut ca Anna Olson nu mestecă niciodată in caramel, doar rotește vasul când e nevoie. În zahărul caramelizat eu adaug untul și apoi laptele, abia la final făina. Las crema să fiarbă bine și apoi adaug aromele. Bucătăreasa noastră are o altă variantă, o puteți alege pe oricare. Crema se răcește și abia apoi se ung foile, inclusiv ultima (adică cea de deasupra). Ideal ar fi insă să nu ungeti foaia de deasupra ci să puneti prajitura in frigider pentru o noapte cu o greutate care să o preseze iar crema cu care ar trebui să ungeti foaia de deasupra să o pastrati separat si să o folosiți dimineața următoare.

 
✿ Montare: Se potrivesc laturile prăjiturii dupa care se porționează în trei pe lungime. Fiecare bucată se taie in diagonală, se lipesc cele două bucăți rezultate pe diagonala lungă (și aici ne folosim de cremă). Vor rezulta astfel trei șiruri de Carpați ヅ. 



  ✿ Glazurare: Într-un vas, pe foc, punem ciocolata, impreună cu laptele uleiul. Lăsăm să fiarbă până obținem un sos grosuț cu care învelim munții. Eu am folosit o glazură din comerț, ceea ce cu siguranță nu se va mai întâmpla. Se ning munții cu nucă măcinată si se servesc. 
✍ Niko

miercuri, decembrie 10, 2014

Provocarea Mătusii Eufemia - Întrebări și răspunsuri despre Ortodoxie

Deși a trecut mare parte din Post, cu mare drag mă alătur și eu provocării lansate de Mătușa Eufemia :
"Doamne ajută!
A trecut deja o săptămână de Post, cu încercări, cu bucurii, cu de toate.
Aș dori să vă invit să răspundeți la câteva întrebări, ce au scopul de a ne ajuta să ne definim credința ortodoxă și să ne-o mărturisim. Fiecare zi din Post va avea o întrebare.
Atât întrebările, cât și răspunsurile voastre vor dovedi cât de frumoasă, bogată și puternică este Ortodoxia."

✟ Ziua întâi din Post și prima întrebare: ”Cine este Sfântul/Sfânta preferat/preferată?”

Răspunsul meu: Sfântul Mina



✟ Ziua a doua din Post și a doua întrebare: ”Care este Sărbătoarea preferată?”

Răspunsul meu: Nașterea Domnului



✟ Ziua a treia din Post și a treia întrebare: ”Care este versetul preferat din Biblie?”

Răspunsul meu:




Prin intelepciune, Domnul a intemeiat pamantul, iar prin intelegere a intarit cerurile.
Prin stiinta Sa a deschis adancurile si norii picura roua.
PILDE 3 19-20









✟ Ziua a patra din Post și a patra întrebare: ”Care este icoana preferată cu Mântuitorul Iisus Hristos?”

Răspunsul meu: icoana cu Mântuitorul țintuit pe cruce (fratele meu mi-a adus o reproducere a acesteia din Sfântul Munte Athos)
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2012/04/13/vinerea-mare-rastignirea-domnului-meditatie-patimi-cruce/

✟ Ziua a cincea, a cincea întrebare: ”Care este icoana preferată cu Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu?”

Răspunsul meu: Icoana Făcătoare de minuni  de la Mănăstirea Brâncoveni


http://doarortodox.ro/2009/04/22/manastirea-brancoveni-invierea-domnului-19-aprilie-2009/

✟ Ziua a șasea, a șasea întrebare: ”Cât de des spui Rugăciunea lui Iisus/Rugăciunea inimii cu metanierul?”

Răspunsul meu: în ultima vreme am spus-o rar, cu metanierul niciodata

✟ Ziua a șaptea, a șaptea întrebare: ”Care este locul preferat unde mergi în pelerinaj?”

Răspunsul meu: la mormântul Părintelui Arsenie, la Mănăstirea Prislop

 ✟ A opta zi de Post, a opta întrebare: ”Care este mănăstirea ortodoxă preferată?”

Răspunsul meu: Mănăstirea Brâncoveni din Comuna Brâncoveni, Judetul Olt

  ✟ A noua zi de Post, a noua întrebare: - ”Care este rugăciunea preferată?”

✟ Ziua a 11-a de Post. Întrebarea de astăzi este:
”Împărtășiți-ne o fotografie cu Biserica preferată/ Biserica din comunitatea eclezială din care faceți parte”.
Răspunsul meu: din păcate nu găsesc în computer nici o imagine cu Biserica noastra dar promit să o fotografiez și sa revin cu un "later edit"
Am revenit:


 ✟ Ziua 12 de Post. Întrebarea de astăzi este: ”Câte metaniere ai?”

Răspunsul meu: unul

✟ Ziua 13 de Post. Întrebarea de astăzi este:”Care este ziua preferată din Săptămâna Mare/ Săptămâna patimilor Domnului?”

Răspunsul meu: Vinerea Mare
http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/mari-duhovnici/saptamana-patimilor-semnificatia-fiecarei-zile-din-saptamana/


✟ Ziua 14 de Post. Întrebarea de astăzi este: ”Cât de des vă împărtășiți cu Sfânta Împărtășanie/ Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos”?


Răspunsul meu: nu atât de des pe cât ar trebui

✟ Ziua 15 de Post. Întrebarea de astăzi, ziua de prăznuire a Părintelui nostru, Arsenie de la Prislop: "Care este citatul preferat dintr-un Sfânt/Cuvios Părinte?"
Răspunsul meu:
Părintele Arsenie Boca - "
Necazurile nu sunt fapta lui Dumnezeu, ci urmarea greşelilor noastre, urmare pe care îngăduie Dumnezeu s-o gustăm spre înţelepţirea noastră. Am mai putea adăuga că, greşind omul cu toată voia sa, intră sub altă stăpânire, unde i se fură şi-şi pierde multe însuşiri sufleteşti - şi de cele mai multe ori libertatea conştiinţei - bunuri fără de care se simte în multe chinuri. Preţuieşti un lucru când nu-l mai ai."

✟ Ziua 16 de Post. Întrebarea de astăzi: ”Cine este arhiereul preferat?”
Răspunsul meu: Bartolomeu Anania
✟ Ziua 17 de Post. Întrebarea de astăzi: ”Cine este / sunt călugărul /  maica preferat / preferată?”

Răspunsul meu: Părintele Nectarie de la Mănăstirea Brâncoveni

Părintele Arsenie Boca, Părintele Teofil Părăian, Părintele Iustin Pîrvu și dacă mă mai gândesc mai scriu...

✟ Ziua 18 de Post. Întrebarea de astăzi: ”Care este Troparul preferat?”

Răspunsul meu: Troparul Sfinților Brâncoveni


 
 ✟ Ziua 19 de Post. Întrebarea de astăzi: ”Care este slujba preferată?”
Răspunsul meu: Sfânta Liturghie

✟ Ziua 20 de Post. Întrebarea de astăzi:”Care este Sfânta Liturghie preferată?”

Răspunsul meu: Cea a Sfântului Ioan Gura de Aur 


✟ Ziua 21 de Post. Întrebarea de astăzi: ”Cine este Arhanghelul preferat?”

Răspunsul meu: Mihail




✟ Ziua 21 de Post. Întrebarea de astăzi: ”V-ați gândit vreodată să deveniți monah/monahie?”


Răspunsul meu: Nu 

✍ Niko

luni, decembrie 08, 2014

Insomnie

Dimineață de vară 2009 (sfârșitul lunii iunie, cred). Nu puteam dormi așa că am ieșit pe balcon cu aparatul foto. Am surprins în câteva imagini acea dimineață și încă mă bucur de ea...
 

 ✍ Niko

Totalul afișărilor de pagină