Ce mai citim?

In putinul timp liber de care dispunem de bucuram sufletul cu lectura duhovniceasca, savuram ceai cu miere si lamaie si asteptam sa infloreasca craciunita

Poezia de vineri (3)

Glasul constiintei

de Sfântul Ioan Iacob - Hozevitul

Iata lumea te indeamna

La rasfatul ei

Si plecandu-te chemarii,

Prada esti destrabalarii.

Haine noi acum la moda,

Trebuie sa ai,

Iar a sufletului haina

Cum o vei pazi in taina?

Plecaciuni cu lingusire

Trebuie sa stii,

Iar cand stai la Rugaciune

Nu mai este plecaciune.

Vizitari cu multa fala

Trebuie sa faci,

Iar la Sfanta Liturghie

Stai cu inima pustie.

Cu stiintele naturii

Mintea ti-ai hranit,

Iar ceva din vesnicie

Mintea ta nimic nu stie.

Pana cand mai este vreme

Cauta-ti liman,

Daca soarele se pleaca,

Luntrea vietii se ineaca.

Fugi de lumea cea desarta

Plina de sminteli,

Si cu flacara credintii,

Tine calea pocaintii.

Lasa cartile profane

Fara capatai

Si le ia pe cele sfinte

Ca sa prinzi ceva la minte.

La prietenii din lume

Nu te potrivi,

Ci sa ai prietenie

Cu cinstita curatie.


Mintea ta este faclie

Fara untdelemn,

De la Domnul cere mila

Pana cand mai ai “festila”.

Vantul rau al necredintii

Canta la urechi,

Si de uiti “chemarea sfanta”

Vei juca precum iti canta.

Tine minte frica mortii,

Nu uita de ea,

Cine nu-i deprins s-o poarte,

Sufletul isi da la moarte.

Rugaciune cu trezvire

Cauta sa ai

Caci prin darul rugaciunii

Piere duhul uraciunii.

Inaltarea cea desarta

Grabnic s-o arunci,

Caci la gandul inaltarii

Bate vantul desfranarii.

Cu naravul trandavirii

Nu calatori,

Caci pe urma trandavirii

Vine boala nesimtirii.

Fii cu dragoste curata

Catre Dumnezeu,

Parasind pe cea trupeasca

Pentru cea Dumnezeiasca.

Spre adancul umilintii

Pleaca-te mereu,

Caci din “apa umilintii”

Au baut in viata sfintii.

Poezia de vineri (2)

 Am primit de curând un volum de versuri scrise de Sfântul Ioan Iacob - Hozevitul

Volumul se numește POEZII și a apărut la Editura Babel, Bacău - 2013. Din el am extras poezia:

Crucea vietii omenești

Un creștin odinioară
Tot se căina mereu:
Grea mai este Crucea asta
Ce mi-a dat-o Dumnezeu!

Cum o dau nu-mi merge bine,
De necazuri nu mai scap,
Și muncesc din greu ca boul,
Până cad lângă proțap!

Iată, alții sunt mai leneși
Și trăiesc mai din belșug,
Numai mie (vorba aceea)

„boii nu-mi mai trag la jug”.

Și ofta creștinul nostru și
Mereu era cârtind,
Nimeni nu putea o dată
Să-l audă multumind.

Însă Cel de sus Părinte,
Care ajută pe *misel*,

Căutând din cele Sfinte,
Cercetatu-l-au pe el.

A trimis la el un Înger,
Noaptea, când dormea trudit,
Și luând pe om de mână,
L-a urcat pe deal la Schit.

Se făcea că este ziuă

Și erau numai ei doi,
Între niște Cruci frumoase,
Felurite dupa soi.

Unele erau de aur,
Altele de fier si lemn,
De argint si de aramă,
Fiecare cu un semn.

Zice Îngerul atuncea:
„Ia-ți o Cruce, care vrei!
Numai potrivește-o bine
Și te-ntoarce la bordei”,

Lacom el apucă-n grabă,
Cea de aur mai întâi
Începând s-o tăbârcească
Pe voinici umerii săi.

Dar nu-i chip ca s-o urnească
Și privind la ea cu jind
Se pogoară mai la vale,
La o Cruce de argint.

De prea multă, strălucire
Nu te poți uita la ea,
Dar voind ca s-o ridice,
Vede că-i nespus de grea.

Se mai uită, iar încearcă,

Pana ce își ia de seamă,
Să-și aleagă altă Cruce
Tot frumoasă, de aramă.

Dar în ciuda lui și aceea
Pentru dânsul este grea,
Cea de marmură mai tare,
Cea de fier cam tot așa.

Lângă ele mai la vale,
Vede sub un copăcel,
Cruce de stejar ușoara,
Numai buna pentru el.

O ridică, deci și pleacă,
Iară Îngerul pe drum
Îl întreabă pentru Cruce,
Dacă-i multumit acum.

Slavă Domnului, răspunde,
Tare-s mulțumit cu ea,
Căci din toate numai asta
Este după vlaga mea!

Îngerul atunci îi zice:
Omule nemultumit,
Pentru Crucea,vieții tale
Totdeauna ai cârtit!

Astăzi te-am adus anume
Ca să-ți fie semn,
Ca nici una nu poti duce,
Decât Crucea cea de lemn.

Asta este „Crucea vieții”
Dată ție de când ești
Deci, lui Dumnezeu dă slavă,
Și de-acum să nu cârtesti.

Cele de metale scumpe
Sunt a oamenilor sfinți,
Care sufăr pân'la sânge,
Întru grele nevoinți.

Iară tu cu sărăcia,
Lesne te vei mântui,
Dacă vei păzi credința
Și răbdând vei multumi!