duminică, februarie 17, 2013

Mamaliga pripita

Pentru zilele in care nu aveti timp sa fierbeti mamaliga un ceas exista varianta "mamaliga pripita". O concesie trebuie insa sa faceti: mergeti cand si cand la piata si va aprovizionati cu malai taranesc, fin, pentru ca e mult mai gustos decat cel grisat iar mamaliga are cu totul alta consistenta. 
In rest, totul e simplu: Se pune apa la fiert cu un praf de sare. Cand apa clocoteste se adauga malaiul in ploaie (cam 300 - 350 g la 1 l apa). 
Aveti grija la cocoloase (eu le zdrobesc cu un tel din inox)!
Se lasa mamaliguta sa fiarba 10 - 15 minute timp in care se mai mesteca si se rastoarna pe un platou.
 photo DSCF2942_zps5d4a1a43.jpg

duminică, februarie 03, 2013

Sarai-gli, adică prăjitură de serai...

Radu Tudoran, "Toate pînzele sus!": Oamenii aruncau nisipul de zor si cel mai inimos, deşi cu spor mai mic, părea Ismail. Bucătarul se opintea în lopata, si-i povestea, gafaind, lui Haralamb, ca Ieremia stia, - mai fusese pe la turci, - cum se fac adevăratele saraigli la Stambul:
- Voi nu ştim ce estem saraigli; voi spuneam sarailie! Hi-hi-hi!
In dispretul lui pentru cofetarii ghiauri, Ismail ii amintea ascultatorului ca mancase odată, la Galati sau Braila, o asemenea sarailie si pe urma trei zile bause apa cu vadra, fără sa-si potolească setea si sa-i treacă sughitul. A, cu totul altceva se făcea la Stambul!...
 După cum povestea bucătarul, fireşte cu alte cuvinte, nefiind prea bine deprins cu graiul ghiaur, turcii ii spuneau prăjiturii lor sarai-gli, adică prăjitură de serai. Ea a fost nascocita de un cofetar vestit, pentru sultan si pentru femeile lui; dar cofetarul acela avea un ucenic şiret - si după ce-a invatat sa facă prăjitură de serai, pezevenghiul a fugit si a vîndut taina altor cofetari... Saraigliile la Stambul, după ce se coc, la un foc cu mare dibăcie potrivit, sunt gata poate numai pentru ghiauri. Credincioşii coranului, adevăraţi cunoscători la lucru bun, le pun in borcane cu miere si trandafir si asa le lasă zece zile, sa se îndulcească si sa se înmoaie ca puful. Numai după aceea le mănîncă si p-orma isi ling degetele, dînd har lui Allah. Dar asemenea sarai-gli poti sa mănînci si douăzeci, fără sa te prindă lesin la stomac si fara sa-ti fie sete ioc.
- Aferim, bre, asta sarai-gli!

Eu am pregatit prajiturile dupa indicatiile Maestrului Mihai Uica:  

 Voila:
 
Au fost atît de grozave încît soţul meu le-a mîncat aproape pe toate într-o singura zi.


Niko

duminică, ianuarie 13, 2013

Sugestii meniu IANUARIE

Bine v-am regasit in 2013! Sa aveti un AN EXCEPTIONAL!!!

La tara avem o carte de bucate atat de veche incat nu mai are coperti, deci nu pot spune cine este autoarea/autorul si nici anul aparitiei. Ceea ce imi place mie cel mai mult la aceasta carte este finalul ei :) care cuprinde sugestii de meniu pentru fiecare luna a anului in parte. 
Eu de foarte multe ori m-am inspirat din aceasta carte asa ca m-am hotarat sa transcriu aici sugestiile, poate va plac si va sunt si voua de folos:

IANUARIE 

***
Supa de vita cu galuste de gris
Rasol cu sos de rosii
Compot de mere

***
Coltunasi cu branza de vaci
Snitel cu cartofi prajiti si muraturi

***
Salau cu maioneza
Strudel cu nuci

***
Rasol de gaina cu sos de hrean si smantana
Gris cu lapte

***
Supa-crema de fasole

***

***
Bifteck

***
Praz cu masline
Tocana de carne de porc
Orez cu lapte

***
Bors cu perisoare
Jeleu de vanilie

***
Chiftele marinate

***
Supa de vaca cu taitei
Limba cu masline

***
Fasole batuta
Blinele de cartofi
Compot de gutui

***
Mamaliga la cuptor
Carnati cu piure de cartofi si muraturi 
Gris cu lapte

***
Ciorba de potroace
Ciulama de gaina
Clatite cu dulceata de visine


duminică, decembrie 30, 2012

Prajitura cu tarate de grau


Ingrediente :
  • 3 cani (de 250ml) cu tarate de grau
  • 300 g zahar
  • 2 linguri cu virf de cacao
  • 2 cani apa
  • 5 linguri de ulei,
  • 1 lingurita praf de copt stins cu 1 lingurita zeama de lamaie
  • 1 cana faina
  • 1 cana nuci macinate sau alune

Mod de preparare :
Se caramelizeaza jumatate din cantitatea de zahar, se adauga restul de zahar iar apoi apa si cacaoa. Se fierbe pina se obtine un sirop grosut care se lasa sa se raceasca. Se adauga apoi uleiul, praful de copt, taratele si faina. Compozitia este destul de consistenta. Se aseaza intr-o tava tapetata cu hartie de copt si se lasa la cuptor ~45 minute la foc mediu. Se taie dupa ce se raceste putin in bucati potrivite. Am preparat de mai multe ori reteta asta si nu a dat gres niciodata. E simpla, are putine ingrediente si totusi e foarte gustoasa. In plus e si sanatoasa !!!
3883911296_0d75803ef9_o_zps9678f9c0

Budinca de cartofi cu branza si varza

O gustare de primavara cu varza si cartofi noi :

Ingrediente :
  • 1 kg cartofi
  • 500 g branza (de oaie)
  • 1 varza potrivita

  • 2 cepe rosii
  • 4 oua
  • condimente (seminte de marar, boia dulce, coriandru sau tarhon)
Mod de preparare :
Se fierb cartofii in coaja iar apoi se curata si se taie felii :
branza se tine putin in apa rece (daca e prea sarata) si se taie si ea felii groase:
Varza se toaca, se condimenteaza, se amesteca cu ceapa taiata solzisori si cu 2 oua :
in doua forme de cozonac se aseaza folie de aluminiu, se unge cu putin ulei sau unt si se aseaza legumele in straturi alternative :

se bat si celelalte doua oua cu furculita, se toarna peste legumele din tava; se mai presara si putina boia dulce :
se lasa in cuptor pana ce cartofii se rumenesc putin.

O cina foarte gustoasa si in acelasi timp saraca in grasimi
 

vineri, decembrie 28, 2012

Paste carrettiera

Ingrediente :
  • 1 borcan de 800 g rosii in bulion
  • 3 lingurite busuioc uscat
  • 2 catei usturoi
  • 2 ardei iuti
  • 4 linguri ulei de masline
  • 500 g paste
Mod de preparare :P astele se fierb in apa cu sare. Rosiile in bulion se amesteca cu usturoiul si ardeiul iute, se adauga uleiul si se lasa sa se marineze la loc racoros (eu l-am lasat 1 ora). Se amesteca pastele cu sosul si se stropesc din plin cu busuioc. Au fost deosebit de aromate si gustoase.




Tocanita dietetica



3998928552_70b9915e7e_zpsa76d0519

3998931008_7b247588c2_zps85b66ae7


Totalul afișărilor de pagină