Plantele mele

Curtea de la tara e atat de insorita incat plantelor le merge din plin. Au rasarit freziile, gladiolele, regina noptii, florile de piatra, au inflorit anemonele, bujorii, lamaita si ... trandafirii.

Nu acelasi lucru pot sa spun despre planetele mele de la Craiova. Nu stiu de ce dar aproape nici o floare cumparata din supermarket nu rezista la mine. Am cumparat ingrasamant, le-am udat regulat, degeaba: dupa cateva zile devin anemice, palesc si mor.

Mai am in casa doar cateva flori pe care mi le-a dat bunica de pomana, vreo doua pe care le-am primit cadou cu diverse ocazii si alte cateva pe care le-am prins prin lastar si le-am ingrijit pana s-au facut mari. Astazi m-am ocupat putin de ele. Le-am tuns pentru a le improspata, le-am dus pe rand la baie si le-am facut dus (erau cam prafuite) apoi le-am mutat in casa pentru ca in balcon deja e foarte cald:

Dracena a crescut atat de mult incat ne gandim sa o mutam la tara:Mai avem un ficus (acum tuns si el, nu apare in fotografii pentru ca era in cada) si un trandafir japonez care deocamdata sta in balcon (lui ii place lumina dar daca da semne ca nu ii merge o sa il mut si pe el).

Am mai plantat astazi un amestec pitic (nu stiu ce o sa iasa pentru ca pana acum nu mi-au mers deloc plantele crescute din seminte).

Si pentru ca tot s-a facut loc in balcon am amenajat pentru draguta de Betty un colt (am pus in cosul ei pe care l-a ocolit cat a putut pana acum o perna invelita intr-o rochie de plaja).

Se pare ca ii place...

Jurnal de calatorie I

Asa cum va spuneam, la sfarsitul asta de saptamana aveam planuit sa mergem la Olanesti. Am vazut prognoza meteo in care se preciza clar ca sambata vor fi ploi in toata tara iar duminica vreme insorita asa ca ne-am spus: as, ploaie de vara, trece repede si noi ne plimbam fericiti. Si cum altfel ne-am fi putut gandi cand in Craiova sunt de mult temperaturi exagerat de mari?

Am plecat cu atatea bagaje ca ne-ar fi ajuns pentru o saptamana incheiata dar... o saptamana de vara. Aveam tricouri, pantaloni scurti, palariute si ochelari de soare, etc In ultimul moment am luat cu noi si doua pulovere (ca poate o sa fie racoare seara...).

A inceput sa picure de cum am plecat si a plouat continuu tot drumul. Noi tot speram ca se opreste dar pe masura ce inaintam spre Valcea cerul era plumburiu si stropii tot mai mari. Ne imbarbatam unii pe altii: sigur in Olanesti e vreme buna!!! N-a fost asa! Ploua si acolo de parca era toamna tarzie si cum am ajuns la pensiune l-am intrebat pe administrator:

- Ploua de mult?
- Oho, de aseara!

Ploua torential, abia au adus baietii bagajele. In camera era frig si umezeala, domnul administrator lasase geamurile si ferestrele deschise pentru aerisire cu mult inainte sa ajungem noi. Cristina tremura asa ca V. a asezat-o sub pilota:

Saraca fata, noi o terorizam cu intrebarile:

Ce zici? Nu-i asa ca e frumos aici?

Frumos era, cand am ajuns pe terasa si am privit muntele si ceata care se ridica am vibrat de emotie. Am tras adanc aer in piept si apoi am pus mana pe aparatul de fotografiat:

La ora trei inca ploua dar pentru ca nu mai aveam rabdare eu si sotul meu am iesit sa ne plimbam catre izvoare. Am cumparat o umbrela si am pornit. Centrul statiunii era pustiu. Ne-am oprit la primul grup de izvoare. Am gustat din ape si ne-am adapostit putin. Ploua parca si mai tare. La fiecare izvor era un anunt de genul asta (dar despre acest lucru o sa scriu o postare separata).
Am gasit si ceva schimbari fata de vara trecuta: pe aleea catre izvoare s-au schimbat bordurile.
La izvorul 24 am intalnit in sfarsit oameni (pana atunci credeam ca suntem singuri in statiune).

La intoarcere am fost din nou doar noi si muntele. Pe la 5 in sfarsit s-a oprit ploaia dar a continuat sa fie frig. Am reintregit gasca si am plecat sa colindam statiunea. Prima destinatie a fost Biserica lui Horea. De aici am incercat sa surprindem pensiunea la care am fost cazati (n-am prea reusit din cauza brazilor):

Iar apoi izvoarele (din nou):Am pornit spre Lacul cu nuferi si "Vila 1 Mai" (unde am vazut pentru prima oara lamaita roz):


Se mai animase putin statiunea iar noi am observat ca in mers ne e ceva mai cald asa ca am continuat sa ne plimbam. Dintr-o alta parte a statiunii am avut in sfarsit explicatia pentru vremea rece (pe creste era zapada):Am trecut pe langa biserica din Olanesti (deschisa pentru slujba de seara):Si am admirat casele din statiune dichisite si pline de flori (asa cum e si biserica):

 

Am plecat tarziu catre "casa":Am privit cerul. Soarele era bine ascuns de nori:Am facut haz de necaz pentru toate hainele subtiti pe care le aveam la noi, ne-am bagat in paturi pana la nas dar n-am dormit aproape deloc din cauza frigului.
In dimineata urmatoare insa a aparut soarele. Aceeasi terasa, aceiasi munti dar, ce diferenta!
O vreme minunata pentru excursie!

Jurnal de calatorie II - Sfanta Manastire dintr-un lemn

Inainte de a va arata fotografiile facute de noi va las sa ascultati istoria Manastirii si a Sfintilor care au slujit-o:

Nu e impresionant?

Manastirea dintr-un lemn este de fapt este construita dintr-un stejar secular cum sunt si cei din jurul Manastirii. Unul din ei a cazut si din ramurile lui s-a construit masa Apostolilor. Poarta Manastirii este din lemn sculptat cu motive romanesti iar dincolo de ea urmeaza o alee din piatra. De-a lungul ei sant salcii curgatoare. Manastirea este loc de rugaciune pentru aviatori si marinari. Inca de la intrare am gasit steagul Romaniei si insemnele marine.
Peste tot piatra, lemn, flori, brazi,liniste, bucurie si Dumnezeu!

Jurnal de calatorie IV - Sfanta Manastire Bistrita Olteana

Nu e pentru mine bucurie mai mare decat sa va vorbesc astazi, de marea sarbatoare a Rusaliilor, despre Sfanta Manastire Bistrita Olteana.

Ctitorita de boierii Craioveşti Mânăstirea Bistriţa datează din jurul anului 1490. In 1497 marele ban Barbu Craiovescu a cumparat si a adus de la Constantinopol moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. De atunci moastele apara acest complex monahal si satele din jur. Am citit undeva ca la un moment dat s-a incercat mutarea moastelor in alta parte dar satenii s-au opus. Barbu Craiovescu s-a convertit la viata monahala sub numele de Pahomie. Mai tarziu (prin 1512) a construit si un schit : Schitul Pahomie la poalele masivului Buila (loc ce apartine de Baile Olanesti), ceva mai sus de schitul Iezer.

Foarte important mi se pare faptul ca aici, la Bistrita, s-a instalat prima tiparniţă din Ţara Românească, a ieromonahului Macarie, precum şi o legătorie de cărţi bisericeşti. Aici - după opinia unor cercetători - s-a tipărit în 1508 "Liturghierul slavon" al călugărului Macarie, prima carte tipărită pe pământ românesc. Din 2003 s-a deschis în incinta mânăstirii Bistriţa un Muzeu al tiparului şi cărţii bisericeşti vâlcene.

De-a lungul timpului biserica a fost avariata de razboi (expeditia condusa de Mihnea cel rau), cutremur, a fost restaurata, transformata in manastire de maici iar apoi desfiintata. Dincolo de toate insa s-au gasit mereu resurse pentru refacere ei ca loc de slujire a Domnului si a Sfantului Cuvios Grigorie Decapolitul despre a carui viata puteti citi cateva cuvinte aici .

Am gasit manastirea exact asa cum o pastram in minte si in suflet. La intrare o scrisoare-indemn pentru cei care ajung aici si oricine citeste stie ce are de facut. In plus, biserica e atat de primitoare iar moastele Sfantului continua sa faca minuni pentru credincios.

In apropierea Manastirii Bistrita se afla Schitul Papusa iar daca strabati cheile raului Bistrita ajungi la Manastirea Arnota. Noi n-am mai urcat la Arnota (e pentru a doua oara cand ne propunem sa ajungem si nu reusim, poate a treia oara avem mai mult noroc!).

Jurnal de calatorie III - Manastirea Surpatele

Manastirea Surpatele are hramul Sfanta Treime si dateaza din secolul XVI. Pe site-ul "Episcopia Ramnicului" am citit ca ultimele imbunatatiri i-au fost aduse intre anii 1958-1959.

Alba, simpla si frumoasa aceasta Manastire asezata intre munti e o adevarata binecuvantare pentru cei care-i calca pragul:

Pentru ca se afla la doar 3 km de Sfanta Manastire dintr-un lemn am prins o parte din slujba si aici.

Jurnal de calatorie V - Manastirea Hurezi

Manastirea Hurezi este unica in sud-estul Europei datorita stilului arhitectural. Veche, de sute de ani, ea se afla astazi in patrimoniul UNESCO. Sfatul meu este acesta: daca va hotarati sa vizitati manastirea nu o faceti in fuga asa cum am facut noi pentru ca e mare pacat. Complexul are o intindere mare (peste 3 ha) si e pazit de ziduri din piatra precum cetatile medievale. Stilul brancovenesc se regaseste in toate elementele arhitecturale. Clopotele au incrustate in ele numele lui Constantin Brancoveanu iar biserica are in interior picturile murale originale (pastrate foarte bine pana astazi in cea mai mare proportie). Din interiorul bisericii nu avem fotografii pentru ca era interzis sa filmezi sau sa fotografiezi.
M-a coplesit frumusetea acelor locuri iar aparatul de fotografiat mai mult truncheaza decat sa redea aceasta frumusete.
Se spune ca numele manastirii vine de la o pasare de prada numita huhurez si al carui cantec era ascultat de mesterii care lucrau la ridicarea ei. De teama turcilor lucrarile se desfasurau doar noaptea.

Ei, cam asta am reusit sa surprindem noi:

Manastirea Polovragi

Manastirea Polovragi este asezata intr-o zona deosebit de frumoasa: in apropiere de cheile Oltetului, la poalele muntelui Piatra Polovragilor:Poarta este din lemn sculptat cu multa maiestrie:Pe ea se poate citi:"Bine este cuvantat cel ce vine in numele Domnului"

Dincolo de poarta, aceeasi atmosfera calda si sfanta pe care am gasit-o in fiecare din manastirile vizitate:

Biserica (construita in stil bizantin) este acum intr-un proces de restaurare:
In anul 2005 s-au implinit 500 de ani de la terminarea lucrarilor de constructie a Sfintei Manastiri Polovragi.

La aproximativ 1 km de manastire se afla cheile Oltetului si pestera Polovragi. Pentru ca era tarziu iar locul era ticsit de autocare cu excursionisti noi am renuntat la vizitarea pesterii (mai bine zis am amanat pentru o alta data) si am plecat catre casa. Inainte de a pleca insa am trecut sa cumparam lumanari si sa schimbam cateva cuvinte cu Maica Marta. Am gasit-o la fel de joviala si senina:

- Maica Marta?
- Ooo, ce mai faceti domnilor? (zambeste) Bine?
- ...
- Bine?
- Da (cu jumatate de gura)
- Maica, nu va faceti griji, Domnul ne are in paza si pana la urma toti facem bine!

Pe masura ce ne-am departat de munti atmosfera era tot mai calda si mai apasatoare dar cand am trecut granita Dolj-ului campia era nesfarsita si soarele naucitor: indicatoarele "Craiova xx km" nu aveau nici un sens, simteam din plin ca suntem acasa!