luni, mai 04, 2009

Tort "Padurea neagra"



Sa incepem cu desertul: Tort 'Padurea neagra' sau 'Foret noire', reteta veche, cel mai spectaculos tort din cate am mancat (l-am pregatit de doua ori in doua zile). Am cautat mult pe net un tort cu aroma deosebita si l-am descoperit: dulce-acrisor cu alcool si visine in combinatie cu un blat de cacao si acoperit de frisca.
Am gasit si multe variante pentru el dar m-am oprit la cea de aici pentru ca era prezentata cu lux de amanunte iar in fotografie tortul era impecabil (asa cum sunt toate lucrurile migalite de Monica).
Blat:
  • 8 oua
  • 8 linguri apa calda
  • 200 g zahar
  • doua linguri de unt sau ulei
  • 150 g faina
  • 50 g cacao
  • un plic de budinca de cacao
  • un plic praf de copt
Se amesteca praful de copt, cacaoa, faina si praful de budinca si se trec printr-o sita din inox. Ouale se separa, galbenusurile se amesteca cu zaharul si cu apa calda pana rezulta o crema, se adauga untul sau uleiul si albusurile batute spuma separat. Se incorporeaza apoi treptat amestecul de ingrediente uscate. Se imbraca o forma de tort cu hartie si se coace blatul cam o jumatate de ora la foc mediu sau pana trece testul cu scobitoarea. Se pune apoi la racit pe un gratar si se taie in trei felii. Monica explica tehnica ei de taiere cu ajutorul unei ate. Eu l-am taiat cu un cutit cu lama lunga.
Crema:
  • 2 borcane de compot de visine
  • 1 plic budinca de vanilie
  • cateva linguri cognac sau visinata
  • zahar dupa gust
Am gasit la Kaufland compot de visine fara samburi. Am amestecat continutul acestor doua compoturi cu 100 g zahar si cu alcoolul si am lasat la macerat cca o ora. Dupa ce am taiat blatul in parti orizontale am asezat fiecare din cele trei "felii" pe cate o farfurie si am insiropat-o cu o parte din zeama de mai sus. Restul de zeama l-am amestecat intr-o craticioara cu praful de budinca si l-am pus pe foc pana s-a ingrosat. Am lasat apoi crema la rece (in congelator pentru ca ma grabeam).
Decor:
  • 1000 ml frisca Vegetala
  • 1 borcan de 200 g smantana fermentata (alegeti una fara amidon pentru un gust mai bun)
  • aschii de ciocolata
  • 16 (sau mai multe) visine din compot
Se amesteca smantana cu frisca si se mixeaza pana rezulta o spuma consistenta.
Se asambleaza tortul:
Blat, o parte de crema, frisca:
... blat, crema, frisca, blat
Se lasa tortul astfel montat la rece cateva ore iar apoi se decoreaza:



Monica, iti multumim pentru reteta!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu


Va multumesc mult pentru vizita si comentarii.
Daca nu va raspund va rog sa ma iertati, inseamna ca Raducu imi
cere toata atentia.

✍ Niko

Totalul afișărilor de pagină